Măsura

Suferinţa
Este
Măsura
Fiecărui om
Fără ea
Cresc doar Continuă lectura

Anunțuri

Străbuna Românie

Țara mea cu sufletul de-un veac
Pe nedrept ne-ai ales pe noi
Să-ți facem din pământ cunună,
Din morți, din vii,
Din cei ce nu sunt încă.
Încerci din greu să ne trezești
Din somnul ce morții îl adună

Ai prins în viață vremuri grele
Și fum, și foc, și sânge, și noroc
Azi noi călcăm pe glia veche
Ce arde-n ea un vis un joc,
când plugul scârțâie în osul ce îl ară
îmi amintesc de ei…
străbunii și pedeștrii mei
Ce au murit, ca să trăim mai liniștit.

Au fost ani grei
Ce-au înroșit și sufletul, și fața
Când libertatea era prinsă-n lanțuri Continuă lectura

Când omul renunță să mai fie om…

Când omul renunță să mai fie om? Sau are posibilitatea de a renunța la ceea ce este? Sau e om sau nu e om? Își dă seama? Cum adică să își dea seama de a fi om? Totuși dacă ai ajuns om, și ai supraviețuit luptei cu timpul, timp de 18-20 ani, încearcă să te gândești dacă ești ceea ce ești. Asta dacă ai timp? Dacă nu ai timp de interogații, nu ai timp să fii și implicit să fii om. Cred că o ideație interogativă așezată în incertitudine de cum și dacă ai ajuns unde crezi că ai ajuns ar putea fi începutul unui răspuns la dacă ești sau nu ești… Nu ai timp pentru că nu știi ce-i timpul. Nu știi cumva că timpul e practic o traiectorie pe care o străbați, traiectorie ce e de fapt propria ta deplasare dinspre tine spre tine însuți. Spunând că nu ai timp, reflectă vidul pe care îl ai în tine însuți, adică o alienare, clasica îndepărtare de tine însuți. Cu cât te îndepărtezi mai Continuă lectura