Mi-e frig…

 Sunt singur  
 Stau cugetând 
 Pe banca vieții 
 Stafii roase de timp 
 Trec pe lângă mine 
 Și sunt convins 
 Că nu le pasă 
 Că eu sunt singur 
 Și mi-e frig 
 Pe banca vieții,
 Dar am să stau 
 Să mai privesc 
 Chipuri de oameni 
 Cum curg  
 Pe-a timpului drum 
 Și nu se mai întorc…

A plânge cu cei ce plâng

A plânge cu cei ce plâng înseamnă a transforma lacrimile tale într-o acțiune ce ar salva, ar îndepărta liniștea morții ce simți că se apropie de semenul tău. Înseamnă să faci ceva ce el nu poate și, pentru asta, trebuie să nu te pierzi cu firea, ci să rămâi echilibrat emoțional. Interpretează corect. Ce ți se întâmplă ție și ce i se întâmplă celuilalt. Empatizează ajutându-l, nu copiind aceleași comportamente ca ale celui ce e în suferință. Te pui în locul celuilalt, nu pentru a rămâne acolo, ci pentru a vedea cum îl poți ajuta, ridica, influența spre bine, spre viață. Dacă te blochezi sau te încarci emoțional foarte puternic, realitatea se distorsionează și nu poți fi util. Fie că practici o meserie (medicina, de exemplu, un neurochirurg în timpul unei operații dacă realizează că pacientul moare, iar el începe a plânge, va lua cele mai greșite decizii, deoarece, când cresc emoțiile, rațiunea scade și invers) sau în viața de zi cu zi. Introiecția e acel mecanism psihologic în care un individ asimilează eul altei persoane, imitând inconștient comportamentul. Asta ar însemna că multiplicăm suferința, în loc să o diminuăm. Orice ființă umană este înzestrată cu emoții sau cu capacitatea de a dezvolta emoții. Emoțiile sunt acele stări afective intense, care pot perturba activitățile fizice sau mentale, în urma cărora capacitatea de adaptare la respectivul eveniment e anulată, atât timp cât factorul excitant e încă activ. Administrarea emoțiilor e o luptă zilnică și nu totdeauna se termină fericit. Capacitatea de a struni, dirija, instrui stările emoționale ne creează acel confort și proiectează o dezvoltare armonioasă psihic.

Dacă

O modalitate ușoară de a alege viitorul sau modul de a cheltui viața, în termenii unei cariere sau a unui proiect de viață, e să ai ca directivă proprie salvarea ta și a celor din jur. Adică, să te mântuiești, prin ceea ce faci, de tot ce nu îți place, de tot ce nu provoacă viață, pe tine și pe cei din jur. Dacă reușești, prin cariera ta, prin munca ta, să te disociezi de infama prostie, pe tine și pe cei din jur, ai reușit. Dacă, în schimb, câștigi nume, rang, etc., dar te scalzi în faima prostiei, ai ratat rostul vieții. Scopul suprem în alegerea unui drum, vis, școală, carieră e să te „mântuiești” de tot ce te doare sau ar putea să te doară, pe tineContinuă lectura „Dacă”

Cele mai înlăcrimate momente

Cele mai înlăcrimate momente sunt cele în care ne despărțim de oameni, de cei ce au crescut în „rădăcina” noastră, simțindu-i, considerându-i ca fiind noi înșine. Marele adevăr e că ne despărțim de noi înșine. Lăsăm ceva în urmă și zgomotul despărțirii poate fi ușor atenuat de micile bucurii ce le lăsăm în urmă. Ce lăsăm în urmă, dacă și oamenii pleacă? Ce v-ați propus să lăsați, cum să amprentați urmele? Posibil ca viața să te poarte în vremuri tulburi sau senine; tu, unde o porți?
Știi căContinuă lectura „Cele mai înlăcrimate momente”

Te rog

Te rog,
să zâmbești, să crezi, să fii om, să te bucuri, să fii demn, să nu uiți de Dumnezeu, să nu uiți de tine, să călătorești, să admiri frumosul, natura, să întinzi o mână caldă, să îmbrățișezi, să mănânci înghețată, să privești un apus de soare, să asculți un răsărit, să meditezi seara în natură, să cânți, să încânți pe alții, să iubești, să înveți, să cauți, să cunoști, să alergi vara prin ploaie, să prinzi în zbor fulgii, să nu uiți de sanie, să visezi orice, dar să știi că visezi, să vizitezi părinții, să ștergi lacrimile unui copil, să asculți vântul noaptea, să urci în viață un munte înalt, să privești des cerul, să lași un nume bun, să asculți un pian ce dansează în plânsul unei viori, să ai seninul în ochi, să privești la stele, să ai întrebări, să cauți răspunsuri,Continuă lectura „Te rog”

Ce ar fi

Ce ar fi, însă, să reflectăm împreună la cât de importantă este ziua de astăzi? Astăzi, viața îți oferă șansa unei zile istorice, atât pentru tine, cât și pentru cei din jurul tău! Nu trebuie să așteptăm zadarnic ziua de mâine, pentru a putea să schimbăm ceva. Astăzi, poți să începi să îți conturezi altfel viitorul, prin alegerile pe care le vei face! Multe lucruri, din nefericire, nu vom putea să le schimbăm.Continuă lectura „Ce ar fi”

Dacă

Dacă, de pildă, ai avea astăzi de ales între a oferi o încurajare și a fi nepăsător, între a răni și a iubi, între a circula regulamentar și a fi indisciplinat în trafic, între a asculta de părinți și a-i ignora, între recunoștință și rebeliune, între dragostea efemeră și dragostea veșnică, între ce promiți și ce faci, ce ai alege? Continuă lectura „Dacă”

Prin suferință, devin liber, mă renasc sub o altă asemănare.

…Aș fi naiv să cred că totul se termină aici. Nu aș putea să îmi explic, în principiu, problema durerii, problema devenirii. Ce să devin dacă se termină la mormânt totul? Ceva din suflet, rațiunea, îmi spune că am la dispoziție un timp, o viață, pentru a ajunge ce am fost cândva… Știu că nu sunt ce ar trebui și, în munca mea surdă, mă căznesc să devin o altă imagine, să primesc o altă asemănare. Cu asta nu sunt mulțumit. Nu doar relaționarea cu ceilalți mă obligă la anumite comportamente lucide și specifice profilării unei vieți armonice, ci rațiunea îmi explică, în termeni interni, profilul ce-ar trebui să mi-l însușesc. Suferința este modalitatea de a deveni concesiv, de a învăța să sufăr, a învăța să iert. În durerea absurdă, apare la orizont zborul meu, desprinderea de ce mă leagă.Continuă lectura „Prin suferință, devin liber, mă renasc sub o altă asemănare.”

Rugaciune

Din durerea trecerii şi iubirii de a mai fi, se nasc cuvintele către o Natură care ar putea îmbunătăţi procesul aspru al vieţii. Împrumutând, şi eu, gustul de a deveni, am rămas fidel alegerii de a-mi schimba natura înlocuind-o cu natura Divină şi, asta, prin cuvânt.
Procesul dureros naşte zbateri şi zbucium, renunţări, căderi, lacrimi, genunchi, frici, iubire de ce pierd şi alte zgomotoase şi imprevizibile apariţii ale pierderii naturii vechi,Continuă lectura „Rugaciune”

Dacă…

…asta dacă ai timp. Dacă nu ai timp de interogații, nu ai timp să fii și, implicit, să fii om. Cred că o ideație interogativă așezată în incertitudine de cum și dacă ai ajuns unde crezi că ai ajuns ar putea fi începutul unui răspuns la dacă ești sau nu ești…
Nu ai timp, pentru că nu știi ce-i timpul, nu știi cumva că timpul e practic o traiectorie pe care o străbați, traiectorie ce e, de fapt, propria ta deplasare dinspre tine, spre tine însuți. Continuă lectura „Dacă…”

Lacrimi

De ce se plâng atâtea lacrimi
Și curg mereu din ochi,
Îmbrățișând obrajii moi
Și sărutând chipul din noi?
De ce se închid atâtea pleoape
Și ochii dor de parcă mor?
De ce plâng cei învinși
La capătul vieții
La fel ca-nvingătorii
Când lupta o sfârșesc?
De ce se sting luminile în lacrimi
Și arde un tăciune înnegrit?!
De ce mai plângem când
Pe rând și unii și alțiiContinuă lectura „Lacrimi”

Suspinul

Pe drumul cerurilor stinse,
Pe frunzele ce-au adormit,
Călătoresc spre stelele nestinse,
În dorul meu fără sfârșit.

Un foc mă cheamă către vatră
Să storc şi cea din urmă zi
Ce a trecut prea repede prin casă,
Lăsând în urmă amintiri.

Pe cerul stins mai pot zări
Doar cioburi de lumină,
Şi-n mintea mea îmi plăsmuiesc
Un vis, ce-l nasc ca din ruină.

Cu glasul greu şi mâinile întinse,Continuă lectura „Suspinul”

Unui prieten

 

De ai să vii să mă cauţi,
Ai să mă găseşti în coliba uitată.
Am aprins o lumină
Şi focul se-aude în vatră.
Dacă ţi-e dor de mine
Mă vei găsi stând pe-o piatră afară,
Cu ochii spre zarea albastră,
Visând la multele vreascuri.
Dacă ai să vii să mă vezi
Să nu mă confunzi cu un altul,
Au trecut anii pe chipu-mi uitat,
Şi greu îţi va fi să mă vezi aplecat.
De-ai să vii să mă iei la tine,
Să-mi spui,
Ca să-mi iau cu mine oftatul −Continuă lectura „Unui prieten”

Dovada

E frumos să vizitezi lumea, să înțelegi cât mai mult, să cunoști cât mai mult, să te simți bine, să vezi frumusețea creației, a tot ce te înconjoară, dar ceea ce vezi trebuie să aibă ecou în transformarea ta ca om, în remodelarea continuă și infinită a sufletului, în devenirea lui întru frumos.
Ce rost are să tot vezi, să tot auzi lucruri misterioase, bogate, frumoase, să vizitezi lumea, culturile, să admiri spectacolul naturii, dacă toate astea nu au rolul sau rostul de a te restaura, într-un fel, să devii altfel. Și modul cel mai clasic și ușor de a dărui celor de lângă tine ceva, de a-i iubi, este cel de a deveni tu schimbat, de a deveni în fiecare zi altfel. Continuă lectura „Dovada”

Important…

În cele mai grele situații, în cele mai deznădăjduite zile, când furtuna îți smulge ultima speranță, ai nevoie de un sens. Un sens pe care să îl păstrezi, să dai un sens durerii ce te macină, un sens nou suferinței. Obligi suferința să aibă un alt chip, aceeași durere, dar o duci într-o altă direcție. Când crezi că din cer curge durerea și stropii ei fierb sufletul Continuă lectura „Important…”

Fiul Risipitor

Știi bine pilda biblică a fiului risipitor. Poți deveni risipitor, atunci când te opui cunoașterii! N-a cunoscut, n-a cunoscut îndeajuns, a ales să facă ce nu cunoștea, a ales risipirea proprie. Risipirile sunt construite din nisipul întunericului, al neștiinței, al autosuficienței, când omul își e suficient sieși. Atunci, începe risipirea proprie. Să auzi, Continuă lectura „Fiul Risipitor”

Cert e că ceea ce faci însumează, într-un fel, imaginea pe care o ai tu și pe care vrei să o arăți altora despre Dumnezeul tău! 

Și nu uita că istoria a făcut multe victime! Oamenii au ucis, din cauza credinței, având libertatea în credință, în numele virtuților, nereflectând la ce cred, excluzând orice tip de rațiune. Proștii nu cred, nu au cum gusta raiul, din moment ce nu cred nici măcar în procesul conștiinței, a unei reflecții personale. Eliminând orice cale de a încerca să te evaluezi, să vezi unde te afli, nu poți ajunge la credință, care culmea asta cere. Fără o mistuire interioară, nu te poți poziționa în afara ta, pentru a-ți deveni ție însuți obiect de studiu. Vei rămâne încorsetat în tine și vei evalua pe alții. Și când vei crede suficient, vei scoate sabia și vei alinia umanitatea la jignitoarea ta măsură de utilizare a rațiunii.

De ce? ProștiiContinuă lectura „Cert e că ceea ce faci însumează, într-un fel, imaginea pe care o ai tu și pe care vrei să o arăți altora despre Dumnezeul tău! „

Ai timp…?

Libertatea nu are rolul nelibertății. Ea are rolul de a se avea pe sine și de a se dărui altora, în limita stocului disponibil. Să ai atâta libertate în suflet, încât să nu furi de la aproapele tău! Să ai atâta libertate în suflet, încât să nu o iei de la urmașii tăi…
Să naști doar oameni liberi și să-i educi din libertatea ta. Continuă lectura „Ai timp…?”

Lege…!

Îți amintesc o „lege” care spune că cine e gata să moară pentru ceva (idee, om, credință etc.) e lesne să ucidă pentru acel ceva (idee, om, credință etc). Avem un caz istoric care atestă asta. Sfântul Petru, care încă era ucenic, încă trebuia să își definească credința, religia (modul de raportare la divinitate), neînțelegând vremurile și timpurile, fiind înconjurat de cei care doreau moartea învățătorului său, scoate sabia și (ucide, cel puțin, în suflet) taie urechea. Fanatic? Imatur? În principiu, îndeplinea o lege. Era gata să moară, cu câteva zile înainte, pentru Învățător, apoi gata să ucidă pentru aceeași cauză. Continuă lectura „Lege…!”

Vise cu aripi de lut…

Mi-am făcut vise
Cu aripi de lut
Şi zboară prea jos.
Regret… dar aşa le-am făcut.

Când plouă mărunt,
Nici visele nu zboară.
Au aripi de lut
Şi asta mă doare prea mult!

Mi-a fost greu să le-nalţ
Peste creste de piatră
Sau norii de jar
Să treacă al zării hotar.

Când ploaia va sta,Continuă lectura „Vise cu aripi de lut…”

Despre religie

Despre religie. Poți să o refuzi și chiar te las să inventezi tu câteva procese, prin care poți înțelege, actualiza și ingera credința. O religie au toți. Absolut toți. Și ateii și ultra religioșii. Religia lor e definită de faptele zilnice expuse în existența efemeră. Religia unora e necredința. Dar și cei care nu cred, cred în ceva, în necredință. Și cred destul de mult. Discutabila idee a libertății, a nu fi îndoctrinat, a nu fi spălat pe creier, etc., sunt supoziții detestabile. Dacă nu ai harul de a primi în cadrul unei religii câteva valori și modele de raportare la Sacru, la tine, la viață, la semeni, vei dezvolta un vid, care te va expune în mod constant. Continuă lectura „Despre religie”

De ce religie

 

 

Pendulul gândirii poate fi blocat când dispare Credința. Sau orice formă de credință. Rămâne suspendat în vid, în neexistență. Fără acea speranță care decurge dintr-un model de credință, umanul reflectă suspensii mortale ce înglobează viața temeinic înafara ei. Să crezi? De ce să faci asta? Să faci asta pentru a nu muri! E simplu. Credința naște viață. Din credință sau din încrederea ta sofisticată sau mai puțin complicată se renaște viața, zilnic. Acțiunile tale decurg din esența credinței tale. Continuă lectura „De ce religie”

Mă doare…

Nu mă doare că nu credeți în ceva, mă doare că, în vidul existențial ce se naște din lipsa credinței, vă poate amăgi o gândire de tip extremist, de nișă, excentrică și, culmea, să vă împlinească, să vă mântuiască din golul în care sunteți, ucigând pe alții!
Deveniți ceva ce nu gândiți,
reușiți performanța de a fi asimilațiContinuă lectura „Mă doare…”

8. Om și timp

Când pleci să pleci din timp, de fapt, din timp vei pleca și vei ajunge în afara lui. Cei ce rămân, rămân în timp și încă te vor măsura. Dar înțelept e să pleci din timp, la timp. Să nu ratezi finalul, care, culmea, e măsurat tot de timp. Într-un fel de propriile-ți riduri, de pe fața din suflet. Continuă lectura „8. Om și timp”