Clepsidra…

Omul, e clepsidra timpului ce se măsoară prin câte un cuvânt lăsat în urmă. Când isprăvește, ultimul cuvânt rămâne

Prin suferință, devin liber, mă renasc sub o altă asemănare.

…Aș fi naiv să cred că totul se termină aici. Nu aș putea să îmi explic, în principiu, problema durerii, problema devenirii. Ce să devin dacă se termină la mormânt totul? Ceva din suflet, rațiunea, îmi spune că am la dispoziție un timp, o viață, pentru a ajunge ce am fost cândva… Știu că nu

9. Om și timp

Viața e ca un mers pe sârmă. Dacă cineva o taie, fie în spatele tău, fie în fața ta, te trezești în pământ. Pe unii îi prăbușește trecutul, pe alții un viitor dureros, neînțeles, lugubru. Ce face timpul… taie

8. Om și timp

Când pleci să pleci din timp, de fapt, din timp vei pleca și vei ajunge în afara lui. Cei ce rămân, rămân în timp și încă te vor măsura. Dar înțelept e să pleci din timp, la timp. Să nu ratezi finalul, care, culmea, e măsurat tot de timp. Într-un fel de propriile-ți riduri, de

7. Om și timp

Când am venit, am găsit data nașterii scrisă pe ceva. Data morții încă nu o găsesc, de asta cred că se ocupă timpul… roade în propria-mi viață până termină de scris și data morții în propriile-mi oase.

Tu mori

  Aud cum pășești Pe sub geamul meu În fiecare noapte Mergi înainte Treci înapoi Asculți cum lampa Se tot stinge Și cum murim Amândoi în tăcere,

Mama

  Cum aș putea Să te privesc în față Când chipul ei L-ai măcinat mereu ai curs pe-obrazul ei tăcut, în fiecare zi și sufletul l-ai măcinat la moara vremii cu pietrele durerii

Dang

Ah, timpul Cum mă roade Mă macină Ca pe-un nor de praf și fiecare gong De clopot ce se-aude Îmi smulge Câte-o clipă Ce-o voiam răgaz, Dar încă n-a uitat Să-mi amintească

Convins

Te-am îmbrățișat Atât de strâns, Încât nici timpul Nu mai încăpea între noi Și l-am lăsat să treacă Liniștit pe lângă noi Doar vremea se oprise