Când praful speranțeicade pe drumul vieții,stropii așteptăriiîl culegca vântul să nu-l risipească…
Arhive etichetă:drum
Pe drum
Pe drumul dorurilor mele, Pe pietrele ce-mi scânteie amar Să las o picătură dulce peste ele, Iar eu să urc pe drumul visurilor mele. Vreau să vâslesc prin apa tulburată Cu luntrea-n val, să lupt cu el, Purtat de vântul rece-al nopţii Vreau s-ancorez pe al vieţii mal. Să nu mai ştie nimeni că amContinuă lectura „Pe drum”
Trădat
Deși am fost un Slujitor supus Am cântărit În taină, bine lucrul Tu ai ales, Ai ales să mă trădezi Nu-i prima oară Știm amândoi Dar îți promit De azi nu voi mai fi Nici slujitor Și nici trădat Am să mă duc