vuieşte vântul
afară
încât a stins
soarele
nu se mai vede
deşi ardea bine
dar l-a înăbuşit.
Doamne
cum aş putea
păstra aprinsă
în suflet lumina
când
furtuna vuieşte
în pieptu-mi zdrobit?
-
Urmărește
Urmăresc
Ai deja un cont WordPress.com? Autentifică-te acum.
samuel piscuc 