Din durerea trecerii şi iubirii de a mai fi, se nasc cuvintele către o Natură care ar putea îmbunătăţi procesul aspru al vieţii. Împrumutând, şi eu, gustul de a deveni, am rămas fidel alegerii de a-mi schimba natura înlocuind-o cu natura Divină şi, asta, prin cuvânt.
Procesul dureros naşte zbateri şi zbucium, renunţări, căderi, lacrimi, genunchi, frici, iubire de ce pierd şi alte zgomotoase şi imprevizibile apariţii ale pierderii naturii vechi, rugăciunea rămânând o modalitate de a combate necredinţa, de a dispersa deznădejdea.