Gânduri

În cele mai grele situații, în cele mai deznădăjduite zile, când furtuna îți smulge ultima speranță, ai nevoie de un sens. Un sens pe care să îl păstrezi, să dai un sens durerii ce te macină, un sens nou suferinței. Obligi suferința să aibă un alt chip, aceeași durere, dar o duci într-o altă direcție.

Cele mai înlăcrimate momente

Cele mai înlăcrimate momente sunt cele în care ne despărțim de oameni, de cei ce au crescut în „rădăcina” noastră, simțindu-i, considerându-i ca fiind noi înșine. Marele adevăr e că ne despărțim de noi înșine. Lăsăm ceva în urmă și zgomotul despărțirii poate fi ușor atenuat de micile bucurii ce le lăsăm în urmă. Ce

Te rog

Te rog, să zâmbești, să crezi, să fii om, să te bucuri, să fii demn, să nu uiți de Dumnezeu, să nu uiți de tine, să călătorești, să admiri frumosul, natura, să întinzi o mână caldă, să îmbrățișezi, să mănânci înghețată, să privești un apus de soare, să asculți un răsărit, să meditezi seara în

Ce ar fi

Ce ar fi, însă, să reflectăm împreună la cât de importantă este ziua de astăzi? Astăzi, viața îți oferă șansa unei zile istorice, atât pentru tine, cât și pentru cei din jurul tău! Nu trebuie să așteptăm zadarnic ziua de mâine, pentru a putea să schimbăm ceva. Astăzi, poți să începi să îți conturezi altfel

Dacă

Dacă, de pildă, ai avea astăzi de ales între a oferi o încurajare și a fi nepăsător, între a răni și a iubi, între a circula regulamentar și a fi indisciplinat în trafic, între a asculta de părinți și a-i ignora, între recunoștință și rebeliune, între dragostea efemeră și dragostea veșnică, între ce promiți și

Educație

Indiferent din ce punct de vedere e privită educația sau, mai degrabă, pregătirea unui om pentru viață, ea implică resurse incomensurabile și, de ce nu, pregătirea lui și pentru moarte. Însă egoismul central, nevoia de a avea și de a fi, curbează nevoile educaționale,

Prin suferință, devin liber, mă renasc sub o altă asemănare.

…Aș fi naiv să cred că totul se termină aici. Nu aș putea să îmi explic, în principiu, problema durerii, problema devenirii. Ce să devin dacă se termină la mormânt totul? Ceva din suflet, rațiunea, îmi spune că am la dispoziție un timp, o viață, pentru a ajunge ce am fost cândva… Știu că nu

Rugaciune

Din durerea trecerii şi iubirii de a mai fi, se nasc cuvintele către o Natură care ar putea îmbunătăţi procesul aspru al vieţii. Împrumutând, şi eu, gustul de a deveni, am rămas fidel alegerii de a-mi schimba natura înlocuind-o cu natura Divină şi, asta, prin cuvânt. Procesul dureros naşte zbateri şi zbucium, renunţări, căderi, lacrimi,

Dacă…

…asta dacă ai timp. Dacă nu ai timp de interogații, nu ai timp să fii și, implicit, să fii om. Cred că o ideație interogativă așezată în incertitudine de cum și dacă ai ajuns unde crezi că ai ajuns ar putea fi începutul unui răspuns la dacă ești sau nu ești… Nu ai timp, pentru

Dovada

E frumos să vizitezi lumea, să înțelegi cât mai mult, să cunoști cât mai mult, să te simți bine, să vezi frumusețea creației, a tot ce te înconjoară, dar ceea ce vezi trebuie să aibă ecou în transformarea ta ca om, în remodelarea continuă și infinită a sufletului, în devenirea lui întru frumos. Ce rost

Libertate

Libertatea e valoarea care oferă cea mai mare constrângere. De când s-a inventat, oamenii sunt mai neliberi și mai constrânși.

Important…

În cele mai grele situații, în cele mai deznădăjduite zile, când furtuna îți smulge ultima speranță, ai nevoie de un sens. Un sens pe care să îl păstrezi, să dai un sens durerii ce te macină, un sens nou suferinței. Obligi suferința să aibă un alt chip, aceeași durere, dar o duci într-o altă direcție.

Fiul Risipitor

Știi bine pilda biblică a fiului risipitor. Poți deveni risipitor, atunci când te opui cunoașterii! N-a cunoscut, n-a cunoscut îndeajuns, a ales să facă ce nu cunoștea, a ales risipirea proprie. Risipirile sunt construite din nisipul întunericului, al neștiinței, al autosuficienței, când omul își e suficient sieși. Atunci, începe risipirea proprie. Să auzi,

Cert e că ceea ce faci însumează, într-un fel, imaginea pe care o ai tu și pe care vrei să o arăți altora despre Dumnezeul tău!

Și nu uita că istoria a făcut multe victime! Oamenii au ucis, din cauza credinței, având libertatea în credință, în numele virtuților, nereflectând la ce cred, excluzând orice tip de rațiune. Proștii nu cred, nu au cum gusta raiul, din moment ce nu cred nici măcar în procesul conștiinței, a unei reflecții personale. Eliminând orice

Despre religie

Despre religie. Poți să o refuzi și chiar te las să inventezi tu câteva procese, prin care poți înțelege, actualiza și ingera credința. O religie au toți. Absolut toți. Și ateii și ultra religioșii. Religia lor e definită de faptele zilnice expuse în existența efemeră. Religia unora e necredința. Dar și cei care nu cred,

De ce religie

    Pendulul gândirii poate fi blocat când dispare Credința. Sau orice formă de credință. Rămâne suspendat în vid, în neexistență. Fără acea speranță care decurge dintr-un model de credință, umanul reflectă suspensii mortale ce înglobează viața temeinic înafara ei. Să crezi? De ce să faci asta? Să faci asta pentru a nu muri! E

Mă doare…

Nu mă doare că nu credeți în ceva, mă doare că, în vidul existențial ce se naște din lipsa credinței, vă poate amăgi o gândire de tip extremist, de nișă, excentrică și, culmea, să vă împlinească, să vă mântuiască din golul în care sunteți, ucigând pe alții! Deveniți ceva ce nu gândiți, reușiți performanța de

8. Om și timp

Când pleci să pleci din timp, de fapt, din timp vei pleca și vei ajunge în afara lui. Cei ce rămân, rămân în timp și încă te vor măsura. Dar înțelept e să pleci din timp, la timp. Să nu ratezi finalul, care, culmea, e măsurat tot de timp. Într-un fel de propriile-ți riduri, de

7. Om și timp

Când am venit, am găsit data nașterii scrisă pe ceva. Data morții încă nu o găsesc, de asta cred că se ocupă timpul… roade în propria-mi viață până termină de scris și data morții în propriile-mi oase.

6. Om și timp

Omul se leagă, cumva, de timp, e într-un fel de nedezlegat. Uneori, omul se poate separa de timp și asta doar în două situații: atunci când îl risipește și atunci când își permite să discute egal cu el. Dar, de obicei,

Ce lăsăm în urmă, dacă și oamenii pleacă?

În fiecare sfârșit se ascunde frumusețea unui nou. În fiecare seară „plantăm” germenul noii dimineți. Cele mai înlăcrimate momente sunt cele în care ne despărțim de oameni, de cei ce au crescut în „rădăcina” noastră, simțindu-i, considerându-i ca fiind noi înșine. Marele adevăr e că ne despărțim de noi înșine. Lăsăm ceva în urmă și

Țin să te anunț

…Țin să te anunț că libertatea de a nu citi pe care ți-o aloci zilnic, din păcate, este cea mai mare temniță din lume. Ești atât de legat și înfășurat în tine de tine însuți, încât nu reușești să te miști. Ești rigid, fixist, atotștiutor, deții capacitatea de a fi tu însuți etc. Culmea e

Oameni…

Oamenii trebuie „citiți” ca pe o carte, în cel mai scurt timp, și așezați în biblioteca personală pe raftul care îi poate suporta, altfel… raftul se rupe și se „amestecă” cărțile. Va trebui să muncești mult, restaurându-l.

5. Om și timp

Ce frumos e să privești cum timpul își desface aripile și parcă plutind, ondulează spațiul, având un drum nedefinit și un fâlfâit imperceptibil iar omul, îl ascultă neputincios cum trece.

4. Om și timp

Uneori omul devine lucid. Însă gradul de luciditate variază în funcție de motivația ce împinge timpul spre o destinație și suprafață parcursă. Când destinația e împletită cu

3. Om și timp

Omul, uneori deliberează conștient aria deznădejdii neștiind ce altceva ar putea face când privește spre ciclicitatea zilelor necunoscând cauzalitatea lor. Îl apucă fiorii reci ai

2. Om și timp

Sunt momente de cumpănă în viața unui om în care timpul are mai mare valoare ca omul. Dacă timpul curge peste toți în același timp înseamnă că pentru om timpul nu e o

1. Om și timp

Omul, așa cum îl știm și așa cum nu-l știm se definește uneori în raport cu timpul. Deși nu-l înțelege, simte o angoasă inexplicabilă în trecerea lui. Se întâlnește cu timpul

Motto…

Mor vremurile, lăsând să se nască altele! Prinşi între ce a fost şi ce va fi, între ce am câştigat şi ce am pierdut, zarea devine infinită, risipind prezentul ca pe un abur. Ne frământă întrebările celor din jur, alungând liniştea din suflet ce ar putea dărui răspuns întrebărilor noastre! Zbuciumul vremii îngroapă încet viața,