versuri… – samuel piscuc

Când…

Când surâzi îl văd pe Dumnezeu cum se-ntrupează. Abandonează cerul pentru un surâs ia chipul tău

Clepsidra…

Omul, e clepsidra timpului ce se măsoară prin câte un cuvânt lăsat în urmă. Când isprăvește, ultimul cuvânt rămâne

Am hotărât

Am hotărât să trec Și asta după ce mult timp mă obligam să rămân unde sunt neacceptând că și trecerea își are vreme ei. Acum, a venit și vremea să mă împac cu mine

Cuie

Sunt pe drum. Mă dor genunchii. A fost mereu o alergare. Tălpile îmi sunt zdrobite De cioburi aruncate-n drum, De mărăcini ce au crescut Chiar sub talpa mea. Au aruncat străinii

Încă te aştept

Încă te-aştept, Deşi cred că m-ai uitat. Merg pe drum, Printre pietre udate De cerul Ce lăcrimează cu mine. Nu ştiu din ce parte vii. Nu ştiu când.

Sunt călător căutător de aripi. Chiar dacă e deșert sau loc stâncos sau sunt în jungla neprietenoasă, eu sunt un călător căutător de zbor. Cu fruntea în pământ, cu inima mai caldă, cu doru-nfipt în sufletul arzând pășesc mereu pe a mea cale și vreau să strig:

De-ar…

De-ar rugini Și dorul Și ar mai cădea pe jos Aș fi mai semeț Mai liber, Însă el, în fiecare zi, Aduce

Sedus

M-ai sedus Cu frumusețea ta Și am început să te iubesc Fără să știu de ce Și când. Ador parfumul tău Născut din frumusețe Și rochia ce lasă-n urma ei Amprenta unui chip divin. Sub cer Rămâi zeiță tu De plouă sau e un apus celest Sau vântul te răsfață Ah, chipul tău angelic l-așContinuă lectura „Sedus”

Te rog

Leagă-mă De vântul care bate Să bat cu el Cărările neostenit Să ajung La porțile ce-s Veșnic descuiate Și-n prag să mă aștepți Cum se așteaptă Un ostenit De drumuri Să mă dezbrac

Lăsați-mă!

Lăsați-mă Liber să fiu Să urc versantul Conștiinței singur Să murmur Sau să gem Vreau să respir Alt oxigen Din propria-mi Esență Și din târzia-mi devenire

10. Om și timp

Timpul îl împarte pe om, pe o anumită traiectorie. Depinde cât îi ajunge. Când îl termină de-mpărțit, se oprește. Oare ce face cu cei la care nu a găsit nimic de împărțit? Sunt unii care trăiesc, dar în ecuația timpului

9. Om și timp

Viața e ca un mers pe sârmă. Dacă cineva o taie, fie în spatele tău, fie în fața ta, te trezești în pământ. Pe unii îi prăbușește trecutul, pe alții un viitor dureros, neînțeles, lugubru. Ce face timpul… taie

Mai cheamă-mă, mamă

În casa ta Mai cheamă-mă, mamă În casă o dată mai deschide-mi ușa, încă o dată am pribegit pe drumuri ani la rând și sângerând azi stau în pragul casei tale deschide-mi ușa mamă… primește-mă am tot trecut pe lângă casa ta și ușa-i tot închisă fereastra zăbrelită mai cheamă-mă o dată,

Pe drumul meu

Mi-e sufletul Prea zdrențuit Au tras de el Sărmanii Au rupt din el bucăți Ca să-și astupe rana lor Au rupt cum au vrut ei Din ce aveam frumos Iar mie mi-au lăsat urâtul Rănile cu-a lor miros cumplit

Lacrimi

De ce se plâng atâtea lacrimi Și curg mereu din ochi, Îmbrățișând obrajii moi Și sărutând chipul din noi? De ce se închid atâtea pleoape Și ochii dor de parcă mor? De ce plâng cei învinși La capătul vieții La fel ca-nvingătorii Când lupta o sfârșesc? De ce se sting luminile în lacrimi Și ardeContinuă lectura „Lacrimi”

Suspinul

Pe drumul cerurilor stinse, Pe frunzele ce-au adormit, Călătoresc spre stelele nestinse, În dorul meu fără sfârșit. Un foc mă cheamă către vatră Să storc şi cea din urmă zi Ce a trecut prea repede prin casă, Lăsând în urmă amintiri. Pe cerul stins mai pot zări Doar cioburi de lumină, Şi-n mintea mea îmiContinuă lectura „Suspinul”

Cuie

Sunt pe drum. Mă dor genunchii. A fost mereu o alergare. Tălpile îmi sunt zdrobite De cioburi aruncate-n drum, De mărăcini ce au crescut Chiar sub talpa mea. Au aruncat străinii

Călător

Îmi leg bine rănile, Să nu mă vezi Şi încerc să păşesc înainte Să nu las o urmă. M-au zărit lupii Şi vin urlând înspre mine, Mirosul de răni m-a făcut cunoscut. Sunt un muribund încă viu. Strigarea mi-e tot mai surdă Şi pasul mi-e tot mai greoi. Simt fornăitul fiarelor din urmă Şi colbulContinuă lectura „Călător”

Încă nu

Nu, încă nu! Încă nu am renunțat și încă te duc cu mine. Călătoresc cu poverile tale și nu, nu mă despart de tine. Am să-ți mai spun Câteva gânduri Care aș vrea să le știu doar eu.

Ai mei

Aud printre foşnet de frunze Un sunet ce parcă-l cunosc Purtat de vântu-nserării Se-apropie încet, cu rost. Aud o strigare, Un glas cunoscut Ce îngân-o chemare Venită dintr-un apus. Mă aplec să ascult Să văd ce strigăt se-aude?

Unui prieten

De ai să vii să mă cauţi, Ai să mă găseşti în coliba uitată. Am aprins o lumină Şi focul se-aude în vatră. Dacă ţi-e dor de mine Mă vei găsi stând pe-o piatră afară, Cu ochii spre zarea albastră, Visând la multele vreascuri. Dacă ai să vii să mă vezi Să nu măContinuă lectura „Unui prieten”

Un om

Plângea un om pe strada mea Trudit… Avea doar zdrențe lângă trup Și multe cicatrici lăsate El aduna doar frunze-n drum Ce se lipeau De talpa vieții aspră Am zăbovit o clipă lângă el Dar pașii mă grăbiră Era un chip de lut stingher Ce se pierdea încet în el

Ultima urare

E prea târziu Să mă mai strigi E prea târziu Să te întorci Aleargă, Aleargă pentru tine Pe mine Chiar mă poți uita E prea târziu E prea târziu! Atâtea lacrime am adunat În inima-mi zdrobită Încât dacă ai apărea

Vreau

Vreau să ajung L-al meu mormânt Să plâng pe lemnul crucii Să văd cum bulgării uscați Stau gata să m-apuce Vreau să ajung În liniștea grădinii Unde doar crucile vorbesc Și lutul greu tăcut ascultă Povestea grea a unor vieți Vreau să ajung Să-mi plâng durerea

Cresc lumini

Cresc lumini În sufletu-mi stingher Copleșit de pace Mă strivesc ca un mister Adun zilele și norii Risipiți pe drumul lung Și-n petalele luminii Îi strâng bine într-un pumn Inundat de drumul serii

Ultimul vis

m-am trezit în noaptea pustie și am aprins un foc din ramuri de vise… a fost doborât și ultimul vis și cu crengile lui uscate încercam să luminez câte-un ceas în fiecare noapte uneori… chiar până dimineața licărea un foc nestins, mistuind

Ne-mbrățișat

Îmbrățișează-mă, Doamne, Azi n-a făcut-o nimeni Nici ieri Nici luna cea trecută Nu m-a îmbrățișat nimeni Cei care ar fi putut S-o facă Aveau mâinile prea scurte Și inima de ghips Statui reci, dar încă vii

Dor

Ieri am plantat Un dor Şi azi, deja, Mai era lângă el Unul… Se îmbrăţişau Ai fost tu Azi noapte Şi ai plantat Şi dorul tău

Ce gust au…?

Ce gust au lacrimile, Doamne… Şi ce simt ochii când se despart de ele… dacă nici Ţie nu-Ţi plac de ce ne laşi pe noi să le mâncăm? Oare cei din cer Ştiu cât de mult Dor lacrimile? Doamne, în cer

Feţe…

Doamne Omul are atâtea feţe, Încât Şi Ţie ţi-e greu Să le tot numeri De ce au atâtea Feţe? Cred, Doamne Pentru că

Sufletul

A curs sufletul Pe pământ l-am transformat în materia unei lacrimi şi am lăsat să cadă peste univers şi sufletul a început să fie din zi în zi mai mic dar univers

Clar…

Îţi mulţumesc Că mi-ai pus În suflet durere Că am înţeles Ce vorbesc lacrimile Când curg din ochi Îţi mulţumesc Că ştiu să împart Bine pâinea

Leii din groapa mea…

Îţi mulţumesc Pentru acei ce mă iubesc Sau care pe ascuns Mă mai urăsc pentru acei ce mă trădează Îţi mulţumesc chiar dacă-n suflet lasă groază şi pentru acei brutali de sinceri ei cred că văd aşa cum sunt nu i-am uitat pe cei ce mă bârfesc

Lege…!

Îți amintesc o „lege” care spune că cine e gata să moară pentru ceva (idee, om, credință etc.) e lesne să ucidă pentru acel ceva (idee, om, credință etc). Avem un caz istoric care atestă asta. Sfântul Petru, care încă era ucenic, încă trebuia să își definească credința, religia (modul de raportare la divinitate), neînțelegândContinuă lectura „Lege…!”

Gând de seară

Plouă încet Pe umerii grei Ce-și duc liniştiţi Povara. Coboară din cer Stropi de lumină Ce-aprind întunericul Înserării! Aleargă trudiţii Spre casele lor Cu inima plină De gânduri… Aprind lumânarea

Pe drum

Pe drumul dorurilor mele, Pe pietrele ce-mi scânteie amar Să las o picătură dulce peste ele, Iar eu să urc pe drumul visurilor mele. Vreau să vâslesc prin apa tulburată Cu luntrea-n val, să lupt cu el, Purtat de vântul rece-al nopţii Vreau s-ancorez pe al vieţii mal. Să nu mai ştie nimeni că amContinuă lectura „Pe drum”

Dă-mi liniştea

Dă-mi liniştea Frunzelor ce cad, Să ştiu c-am trăit Murind pentru alţii… Şi n-am fost doar o umbră Pe un drum fără rost. Chiar de mă usuc Şi cad la pământ, Şi-ajung călcat în picioare… Să fiu şi-acolo un scut Pentru alţii. Dă-mi liniştea călătorilor Ce merg spre casă

Vise cu aripi de lut…

Mi-am făcut vise Cu aripi de lut Şi zboară prea jos. Regret… dar aşa le-am făcut. Când plouă mărunt, Nici visele nu zboară. Au aripi de lut Şi asta mă doare prea mult! Mi-a fost greu să le-nalţ Peste creste de piatră Sau norii de jar Să treacă al zării hotar. Când ploaia va sta,

Aşteaptă-mă

te rog nu-nchide poarta cerului mai aşteaptă-mă că ajung chiar dacă vin mai greu tălpile îmi sunt zdrobite Te văd cum vrei s-o închizi Te rog,

Pe munte

Dacă stai aşezat Pe căciula Unui munte Cerul E ca o umbrelă Te ridici pe vârfuri să nu faci zgomot că te aud norii

Degete

Am împletit Degetele mele În degetele tale De parcă Ne-am născut aşa Degeaba Au mai încercat Şi alte degete Să-ncapă.

Cum??

Cum ar fi biserica Fără un clopot? Ca omul Care nu ştie Că există un final Ce sunet Scoate limba

Se nasc…

Unii se nasc Şi azi în iesle Nu că ar fi Bibliotecile Închise Dar Le place Natura neîmblânzită

Sport

Cel mai răspândit Sport Al umanităţii E aruncatul Suntem buni! Am rupt Atâtea pietre Din munţi Şi am aruncat Spre alţii Încât s-au înclinat

Dă lumină

Doamne dă lumină ochilor mei să vadă Cerul să pot cu ei străbate norii să pot străbate printre vremi să văd pe ce drum

Dă-mi

dă-mi din frumuseţea Ta Doamne că m-am urâţit între timp mi-am luat modele făcute din lut şi am ajuns să arăt

Om bogat

durerea mea e că există durere dar bucuria e că fără ea aş fi doar un sărac durerea da

Cum?

vuieşte vântul afară încât a stins soarele nu se mai vede deşi ardea bine dar l-a înăbuşit. Doamne

Hmm…

noi, oamenii ne bârfim deseori dar azi Te-am bârfit pe Tine nu ştiam că eşti lângă mine şi mi-am dat drumul la gură

Rugăciunea

rugăciunea e un act de umilinţă ce îl semnez în genunchi şi intră în vigoare atunci când mă ridic uneori, aş prefera

Am înţeles

am înţeles Doamne ce înseamnă prăbuşirea şi zbaterea pe jarul vieţii dar dintre toate veşnică e nemurirea

Oamenii…

s-au apropiat oamenii de sufletul meu să vadă ce am în el aveam lumina aprinsă şi tocmai povesteam cu Dumnezeu au început

Sensul vieţii

căutam sensul vieţii şi Te-am întrebat unde e cum să-l găsesc Tu ai scuipat pe pământ

Te aştept

Te aştept să vii am lumina-n geam aprinsă poarta e deschisă larg stau în prag

Mi-e frig…

Mi-e frig Sunt singur Stau cugetând Pe banca vieții. Stafii roase de timp Trec pe lângă mine Și sunt convins Că nu le pasă Că eu sunt singur Și mi-e frig Pe banca vieții,

Prea trecător

Sunt prea trecător, Doamne, Mai fă ceva și oprește-mă Pe cadranul vremii Să trec mai încet Să lunec mai greoi Am început să mă învârt Precum acul unui ceasornic Repet zilele Cu viteza unui secundar Acel ac ce scrie Mă grăbesc Mă înțeapă zilnic,

Doar noi și timpul

Doar noi și timpul Care încă ne desparte Ne-am cam grăbit Și am alergat Să-l prindem Să-i spunem să stea în loc, Dar el, șiret și tandru, uneori, Ne-a tras pe drumul lui

Tu mori

Aud cum pășești Pe sub geamul meu În fiecare noapte Mergi înainte Treci înapoi Asculți cum lampa Se tot stinge Și cum murim Amândoi în tăcere,

Doar eu și timpul

Doar eu și timpul Suntem noi și prieteni, și dușmani Când ne-ntâlnim ne măsurăm Din cap până-n picioare Ne facem din sprânceană Ne încrețim Și fruntea uneori Eu mă uit la el Cum trece fără grijă El mă încolțește

Mama

Cum aș putea Să te privesc în față Când chipul ei L-ai măcinat mereu ai curs pe-obrazul ei tăcut, în fiecare zi și sufletul l-ai măcinat la moara vremii cu pietrele durerii

Dang

Ah, timpul Cum mă roade Mă macină Ca pe-un nor de praf și fiecare gong De clopot ce se-aude Îmi smulge Câte-o clipă Ce-o voiam răgaz, Dar încă n-a uitat Să-mi amintească

Tot timpul

Te-aș strânge-n brațe Tot timpul, Dar nu pot Ne văd prea mulți. În suflet Vreau să știi Că te îmbrățișez De mii de ori

De-atâta timp

L-ai văzut cumva pe Dumnezeu? Îl caut de atâta timp Am străbătut Drumuri în viață Am căutat prin munți Prin valuri Dar n-am găsit nimic Nu L-ați văzut cumva? Dacă-L veți întâlni Să-I spuneți Că Îl caut de multă vreme Și chiar de am rătăcit

Încă…!

Încă Te-aștept În gară Acolo unde, De obicei cobori Dacă nu vii Am să mă urc În trenul Vieții tale

O zi…

Am văzut un om, într-o zi ducea ceva în spate căra un sac cu multe zile și mirat, am urmărit unde se duce și în fiecare zi

Ne-am întâlnit…

Am adunat doar un morman de viață până acum, ce e format din multe pietre tu ai venit și ai pornit furtuna sufletească și tot nisipul ce era în univers l-ai așezat cu grijă, printre pietre și a curs pe lângă fiecare, până la cea mai de jos și le-a fixat atât de tare, încâtContinuă lectura „Ne-am întâlnit…”

Convins

Te-am îmbrățișat Atât de strâns, Încât nici timpul Nu mai încăpea între noi Și l-am lăsat să treacă Liniștit pe lângă noi Doar vremea se oprise

Mai…

Mai aproape de dincolo Mai aproape de nori Mai aproape de aripi Mai aproape de voi Mai aproape de mine Mai aproape de cer Mai aproape de soare Mai aproape de mister Mai departe de ceață Mai departe de lut Mai departe de tot Mai departe de noapte Cuprind veșnicia

La unii

La unii le-ai dat, Doamne, Să aibă, La unii le-ai dat, Doamne, Să n-aibă Unii au ceva, Doamne, În suflet Alții au ceva, Doamne, Pe suflet Unora le-ai dat, Doamne, O cruce Altora le-ai dat, Doamne, Mai multe La unii trece viața, Doamne,

Mai…

Mai dă-mi Tu, o, Doamne, Putere să-nving Durerea și greul Că drumul e plin Mai dă-mi Tu, o, Doamne, O flacără-n piept Să ardă de doruri Chiar dacă-i deșert Mai dă-mi, te rog, lacrimi Să-mi iert calea grea Mai dă-mi tu iertare Și genunchi pentru ea Mai spune-mi o vorbă Un cântec uitat Chiar dacăContinuă lectura „Mai…”

O poveste despre noi

Hai să povestim O poveste Despre noi Cum drumurile Au fost încrucișate și împletite cam ciudat hai să povestim de vântul ce ne-mpingea Unul spre altul Cum ploaia A-nceput să danseze

Liniștea ta…

Neliniștea ta-mi Trudește sufletul Zdrobește încet Boabele iubirii Nu știu, nu știu Ce-n suflet ai De cânți mereu Neliniștea-n același grai Dezleagă poarta Lasă-mă să intru Să văd ce e în căsuța ta

Timpului

i-am spus și timpului că te iubesc i-am spus când am rămas noi doi, iar tu erai departe… E cel mai devotat amic se ține lângă mine de când sunt mic, și i-am tot spus că te iubesc și mi-a promis

Aprins

M-ai aprins Și ard Ca o lumânare Ce timpul O topește încet Și lacrimi de ceară Învelesc Chipul meu Dând forme ciudate Pentru cei Care văd. Dar trist e că unii Privesc doar cum plânge o lumânare, dar nu zăresc și lumina din vârf …

Știu…

Știu că dacă Mă vei întâlni Nu-mi vei mai da drumul Niciodată Cred că de asta Mă tot ocolești Schimbi strada Când mă apropii Sau când mă zărești

Și totuși

Oare ce ai în inimă, Doamne? Cum poți să asculți Atâta durere Purtată în suflet de oameni Și totuși, să nu se întâmple nimic cum poți privi spre haina murdară ce-o îmbrăcăm în fiecare zi și, totuși, parcă să nu Îți pese. Ce-i în inima Ta, Doamne că-ncap atâtea rugăciuni le-am clădit precum

Banca vieții

M-am așezat pe banca vieții Ce am găsit-o în drum Aș vrea să stau Pe aripa ei rece Și să mă uit la stele cum clipocesc Chiar m-aș opri Să văd cum curge Tot ce-i în jur Iar eu mai liniștit ca niciodată

Tu

Parfuml tău… S-a izbit de mine Lăsându-mi în suflet Frumosul Îl simt printre gânduri Îl văd cum plutește E unic și tandru Și poartă un nume Ce s-a născut În aceeași zi cu tine Și va muri

Te rog

La marginea vieții Când am să ajung Să-mi deschizi Tu mormântul, Doamne, Să nu lași să mă Îngroape oamenii Vor da mult lut peste mine

Mulțumesc

https://picosong.com/bbac/

Plecarea ta

Plecarea ta a fost liniştită Doar zbuciumul meu a fost greu. Te depărtai zâmbind de lângă mine Credeai că asta vreau și eu. Încet parfumul tău era mai moale, Bătăile din piept au amuţit; Căldura cea din suflet S-a destrămat ca într-un vis Şi am rămas doar cu ecoul