Aud printre foşnet de frunze
Un sunet ce parcă-l cunosc
Purtat de vântu-nserării
Se-apropie încet, cu rost.
Aud o strigare,
Un glas cunoscut
Ce îngân-o chemare
Venită dintr-un apus.
Mă aplec să ascult
Să văd ce strigăt se-aude?
Ai mei, ai mei au căzut sub povară
Şi strigă cu-un ultim oftat!
Cu zarea-nserării în suflet
Vreau să ajung la ai mei,
Sub umărul lor, al meu umăr să-l pun
Genunchii să-mi pun sub genunchii lor grei
Nu mai am timp, nu mai am vreme.
Mă duc la ai mei ce-au căzut la pământ;
Ai mei gem cu ultima suflare,
Mă duc să le fiu un umăr ne-nfrânt!
samuel piscuc 