Suspinul

Pe drumul cerurilor stinse,
Pe frunzele ce-au adormit,
Călătoresc spre stelele nestinse,
În dorul meu fără sfârșit.

Un foc mă cheamă către vatră
Să storc şi cea din urmă zi
Ce a trecut prea repede prin casă,
Lăsând în urmă amintiri.

Pe cerul stins mai pot zări
Doar cioburi de lumină,
Şi-n mintea mea îmi plăsmuiesc
Un vis, ce-l nasc ca din ruină.

Cu glasul greu şi mâinile întinse,
O rugă-n suflet clocotesc…
Şi vreau s-o strig, s-ajungă pân-la Tine
Şi să despartă norii cenușii.

Dar încă un suspin şi ziua se termină.
Cu faţa-n palme, șoptesc îndurerat.
Te rog să laşi un ciob plin de lumină
Să ardă-n noapte, ziua ce-a plecat!

Chiar de cenuşa o să mai rămână
Din dorul meu, din viaţa mea,
O rugă încă se înalță.
S-asculţi suspinul ce îl strig în șoaptă!

În urma mea să las o umbră de lumină
Pe bulgării de lut uitaţi,
Amestecaţi cu lacrimi şi cu tină
Să regăsească-al vieţii glas!