Cele mai înlăcrimate momente

Cele mai înlăcrimate momente sunt cele în care ne despărțim de oameni, de cei ce au crescut în „rădăcina” noastră, simțindu-i, considerându-i ca fiind noi înșine. Marele adevăr e că ne despărțim de noi înșine. Lăsăm ceva în urmă și zgomotul despărțirii poate fi ușor atenuat de micile bucurii ce le lăsăm în urmă. Ce lăsăm în urmă, dacă și oamenii pleacă? Ce v-ați propus să lăsați, cum să amprentați urmele? Posibil ca viața să te poarte în vremuri tulburi sau senine; tu, unde o porți?
Știi că nu e normal ca un vultur să ia locul unei râme. Vulturii au destinația înălțimii, zboară mai aproape de cer, mai aproape de Dumnezeu, unde arcul nu ajunge și săgeata se îndoaie când întâlnește distanța. Dacă, din greșeală, vei fi rănit, până jos aerul va vindeca rănile și te vei înălța iarăși. Nu-i sănătos să guști noroiul, să scurmi, să cauți pietre scumpe. De ce să nu prinzi stelele, să zbori cu ele, lumina să te transforme într-o stea, într-o stea vie, ce mișcă și împarte lumina și celor care nu ajung până la stele?