Ce frumos e să privești cum timpul își desface aripile și parcă plutind, ondulează spațiul, având un drum nedefinit și un fâlfâit imperceptibil iar omul, îl ascultă neputincios cum trece. Din când în când își face timp să numere bătăile de aripi, și adună anii, și cu ironia fricii se întreabă? Când timpu-și va închide aripile ce urmează?
Când nu va mai zbura timpul, vom zbura noi…?!
samuel piscuc 