Samuel Piscuc

Stropi

Când praful speranțeicade pe drumul vieții,stropii așteptăriiîl culegca vântul să nu-l risipească…

Parfum

Vântul leagănăflorile de salcâmce se agațăde frunzeca îngerii de mantialui Dumnezeu…

Pe stradă…

Oamenii vorbesccu umbra lor,desenează cuvintemișcând buzele aparent haoticpe pânza pașilorascunși în umbra drumului. Oamenii pășesc și vorbesc,tăcerea fiind de partea cealaltă a drumului…

Oamenii își risipesc libertatea apoi plâng pe drumul căutării ei….

Sunt singur Stau cugetând Pe banca vieții Stafii roase de timp Trec pe lângă mine Și sunt convins Că nu le pasă Că eu sunt singur Și mi-e frig Pe banca vieții, Dar am să stau Să mai privesc Chipuri de oameni Cum curg Pe-a timpului drum Și nu se mai întorc…

A plânge cu cei ce plâng

A plânge cu cei ce plâng înseamnă a transforma lacrimile tale într-o acțiune ce ar salva, ar îndepărta liniștea morții ce simți că se apropie de semenul tău. Înseamnă să faci ceva ce el nu poate și, pentru asta, trebuie să nu te pierzi cu firea, ci să rămâi echilibrat emoțional. Interpretează corect. Ce țiContinuă lectura „A plânge cu cei ce plâng”

Când…

Când surâzi îl văd pe Dumnezeu cum se-ntrupează. Abandonează cerul pentru un surâs ia chipul tău

Clepsidra…

Omul, e clepsidra timpului ce se măsoară prin câte un cuvânt lăsat în urmă. Când isprăvește, ultimul cuvânt rămâne

Dacă

O modalitate ușoară de a alege viitorul sau modul de a cheltui viața, în termenii unei cariere sau a unui proiect de viață, e să ai ca directivă proprie salvarea ta și a celor din jur. Adică, să te mântuiești, prin ceea ce faci, de tot ce nu îți place, de tot ce nu provoacăContinuă lectura „Dacă”

Gânduri

În cele mai grele situații, în cele mai deznădăjduite zile, când furtuna îți smulge ultima speranță, ai nevoie de un sens. Un sens pe care să îl păstrezi, să dai un sens durerii ce te macină, un sens nou suferinței. Obligi suferința să aibă un alt chip, aceeași durere, dar o duci într-o altă direcție.

Cele mai înlăcrimate momente

Cele mai înlăcrimate momente sunt cele în care ne despărțim de oameni, de cei ce au crescut în „rădăcina” noastră, simțindu-i, considerându-i ca fiind noi înșine. Marele adevăr e că ne despărțim de noi înșine. Lăsăm ceva în urmă și zgomotul despărțirii poate fi ușor atenuat de micile bucurii ce le lăsăm în urmă. CeContinuă lectura „Cele mai înlăcrimate momente”

Te rog

Te rog, să zâmbești, să crezi, să fii om, să te bucuri, să fii demn, să nu uiți de Dumnezeu, să nu uiți de tine, să călătorești, să admiri frumosul, natura, să întinzi o mână caldă, să îmbrățișezi, să mănânci înghețată, să privești un apus de soare, să asculți un răsărit, să meditezi seara înContinuă lectura „Te rog”

Ce ar fi

Ce ar fi, însă, să reflectăm împreună la cât de importantă este ziua de astăzi? Astăzi, viața îți oferă șansa unei zile istorice, atât pentru tine, cât și pentru cei din jurul tău! Nu trebuie să așteptăm zadarnic ziua de mâine, pentru a putea să schimbăm ceva. Astăzi, poți să începi să îți conturezi altfelContinuă lectura „Ce ar fi”

Dacă

Dacă, de pildă, ai avea astăzi de ales între a oferi o încurajare și a fi nepăsător, între a răni și a iubi, între a circula regulamentar și a fi indisciplinat în trafic, între a asculta de părinți și a-i ignora, între recunoștință și rebeliune, între dragostea efemeră și dragostea veșnică, între ce promiți șiContinuă lectura „Dacă”

Educație

Indiferent din ce punct de vedere e privită educația sau, mai degrabă, pregătirea unui om pentru viață, ea implică resurse incomensurabile și, de ce nu, pregătirea lui și pentru moarte. Însă egoismul central, nevoia de a avea și de a fi, curbează nevoile educaționale,

Prin suferință, devin liber, mă renasc sub o altă asemănare.

…Aș fi naiv să cred că totul se termină aici. Nu aș putea să îmi explic, în principiu, problema durerii, problema devenirii. Ce să devin dacă se termină la mormânt totul? Ceva din suflet, rațiunea, îmi spune că am la dispoziție un timp, o viață, pentru a ajunge ce am fost cândva… Știu că nuContinuă lectura „Prin suferință, devin liber, mă renasc sub o altă asemănare.”

Am hotărât

Am hotărât să trec Și asta după ce mult timp mă obligam să rămân unde sunt neacceptând că și trecerea își are vreme ei. Acum, a venit și vremea să mă împac cu mine

Cuie

Sunt pe drum. Mă dor genunchii. A fost mereu o alergare. Tălpile îmi sunt zdrobite De cioburi aruncate-n drum, De mărăcini ce au crescut Chiar sub talpa mea. Au aruncat străinii

Încă te aştept

Încă te-aştept, Deşi cred că m-ai uitat. Merg pe drum, Printre pietre udate De cerul Ce lăcrimează cu mine. Nu ştiu din ce parte vii. Nu ştiu când.

Căutător de aripi

Sunt călător căutător de aripi. Chiar dacă e deșert sau loc stâncos sau sunt în jungla neprietenoasă, eu sunt un călător căutător de zbor. Cu fruntea în pământ, cu inima mai caldă, cu doru-nfipt în sufletul arzând pășesc mereu pe a mea cale și vreau să strig:

De-ar…

De-ar rugini Și dorul Și ar mai cădea pe jos Aș fi mai semeț Mai liber, Însă el, în fiecare zi, Aduce

Sedus

M-ai sedus Cu frumusețea ta Și am început să te iubesc Fără să știu de ce Și când. Ador parfumul tău Născut din frumusețe Și rochia ce lasă-n urma ei Amprenta unui chip divin. Sub cer Rămâi zeiță tu De plouă sau e un apus celest Sau vântul te răsfață Ah, chipul tău angelic l-așContinuă lectura „Sedus”

Te rog

Leagă-mă De vântul care bate Să bat cu el Cărările neostenit Să ajung La porțile ce-s Veșnic descuiate Și-n prag să mă aștepți Cum se așteaptă Un ostenit De drumuri Să mă dezbrac

Lăsați-mă!

Lăsați-mă Liber să fiu Să urc versantul Conștiinței singur Să murmur Sau să gem Vreau să respir Alt oxigen Din propria-mi Esență Și din târzia-mi devenire

Rugaciune

Din durerea trecerii şi iubirii de a mai fi, se nasc cuvintele către o Natură care ar putea îmbunătăţi procesul aspru al vieţii. Împrumutând, şi eu, gustul de a deveni, am rămas fidel alegerii de a-mi schimba natura înlocuind-o cu natura Divină şi, asta, prin cuvânt. Procesul dureros naşte zbateri şi zbucium, renunţări, căderi, lacrimi,Continuă lectura „Rugaciune”

Dacă…

…asta dacă ai timp. Dacă nu ai timp de interogații, nu ai timp să fii și, implicit, să fii om. Cred că o ideație interogativă așezată în incertitudine de cum și dacă ai ajuns unde crezi că ai ajuns ar putea fi începutul unui răspuns la dacă ești sau nu ești… Nu ai timp, pentruContinuă lectura „Dacă…”

10. Om și timp

Timpul îl împarte pe om, pe o anumită traiectorie. Depinde cât îi ajunge. Când îl termină de-mpărțit, se oprește. Oare ce face cu cei la care nu a găsit nimic de împărțit? Sunt unii care trăiesc, dar în ecuația timpului

9. Om și timp

Viața e ca un mers pe sârmă. Dacă cineva o taie, fie în spatele tău, fie în fața ta, te trezești în pământ. Pe unii îi prăbușește trecutul, pe alții un viitor dureros, neînțeles, lugubru. Ce face timpul… taie

Mai cheamă-mă, mamă

În casa ta Mai cheamă-mă, mamă În casă o dată mai deschide-mi ușa, încă o dată am pribegit pe drumuri ani la rând și sângerând azi stau în pragul casei tale deschide-mi ușa mamă… primește-mă am tot trecut pe lângă casa ta și ușa-i tot închisă fereastra zăbrelită mai cheamă-mă o dată,

Pe drumul meu

Mi-e sufletul Prea zdrențuit Au tras de el Sărmanii Au rupt din el bucăți Ca să-și astupe rana lor Au rupt cum au vrut ei Din ce aveam frumos Iar mie mi-au lăsat urâtul Rănile cu-a lor miros cumplit

Lacrimi

De ce se plâng atâtea lacrimi Și curg mereu din ochi, Îmbrățișând obrajii moi Și sărutând chipul din noi? De ce se închid atâtea pleoape Și ochii dor de parcă mor? De ce plâng cei învinși La capătul vieții La fel ca-nvingătorii Când lupta o sfârșesc? De ce se sting luminile în lacrimi Și ardeContinuă lectura „Lacrimi”

Suspinul

Pe drumul cerurilor stinse, Pe frunzele ce-au adormit, Călătoresc spre stelele nestinse, În dorul meu fără sfârșit. Un foc mă cheamă către vatră Să storc şi cea din urmă zi Ce a trecut prea repede prin casă, Lăsând în urmă amintiri. Pe cerul stins mai pot zări Doar cioburi de lumină, Şi-n mintea mea îmiContinuă lectura „Suspinul”

Cuie

Sunt pe drum. Mă dor genunchii. A fost mereu o alergare. Tălpile îmi sunt zdrobite De cioburi aruncate-n drum, De mărăcini ce au crescut Chiar sub talpa mea. Au aruncat străinii

Călător

Îmi leg bine rănile, Să nu mă vezi Şi încerc să păşesc înainte Să nu las o urmă. M-au zărit lupii Şi vin urlând înspre mine, Mirosul de răni m-a făcut cunoscut. Sunt un muribund încă viu. Strigarea mi-e tot mai surdă Şi pasul mi-e tot mai greoi. Simt fornăitul fiarelor din urmă Şi colbulContinuă lectura „Călător”

Încă nu

Nu, încă nu! Încă nu am renunțat și încă te duc cu mine. Călătoresc cu poverile tale și nu, nu mă despart de tine. Am să-ți mai spun Câteva gânduri Care aș vrea să le știu doar eu.

Ai mei

Aud printre foşnet de frunze Un sunet ce parcă-l cunosc Purtat de vântu-nserării Se-apropie încet, cu rost. Aud o strigare, Un glas cunoscut Ce îngân-o chemare Venită dintr-un apus. Mă aplec să ascult Să văd ce strigăt se-aude?

Unui prieten

De ai să vii să mă cauţi, Ai să mă găseşti în coliba uitată. Am aprins o lumină Şi focul se-aude în vatră. Dacă ţi-e dor de mine Mă vei găsi stând pe-o piatră afară, Cu ochii spre zarea albastră, Visând la multele vreascuri. Dacă ai să vii să mă vezi Să nu măContinuă lectura „Unui prieten”

Un om

Plângea un om pe strada mea Trudit… Avea doar zdrențe lângă trup Și multe cicatrici lăsate El aduna doar frunze-n drum Ce se lipeau De talpa vieții aspră Am zăbovit o clipă lângă el Dar pașii mă grăbiră Era un chip de lut stingher Ce se pierdea încet în el

Ultima urare

E prea târziu Să mă mai strigi E prea târziu Să te întorci Aleargă, Aleargă pentru tine Pe mine Chiar mă poți uita E prea târziu E prea târziu! Atâtea lacrime am adunat În inima-mi zdrobită Încât dacă ai apărea

Vreau

Vreau să ajung L-al meu mormânt Să plâng pe lemnul crucii Să văd cum bulgării uscați Stau gata să m-apuce Vreau să ajung În liniștea grădinii Unde doar crucile vorbesc Și lutul greu tăcut ascultă Povestea grea a unor vieți Vreau să ajung Să-mi plâng durerea

Cresc lumini

Cresc lumini În sufletu-mi stingher Copleșit de pace Mă strivesc ca un mister Adun zilele și norii Risipiți pe drumul lung Și-n petalele luminii Îi strâng bine într-un pumn Inundat de drumul serii

Ultimul vis

m-am trezit în noaptea pustie și am aprins un foc din ramuri de vise… a fost doborât și ultimul vis și cu crengile lui uscate încercam să luminez câte-un ceas în fiecare noapte uneori… chiar până dimineața licărea un foc nestins, mistuind

Ne-mbrățișat

Îmbrățișează-mă, Doamne, Azi n-a făcut-o nimeni Nici ieri Nici luna cea trecută Nu m-a îmbrățișat nimeni Cei care ar fi putut S-o facă Aveau mâinile prea scurte Și inima de ghips Statui reci, dar încă vii

Dor

Ieri am plantat Un dor Şi azi, deja, Mai era lângă el Unul… Se îmbrăţişau Ai fost tu Azi noapte Şi ai plantat Şi dorul tău

Dovada

E frumos să vizitezi lumea, să înțelegi cât mai mult, să cunoști cât mai mult, să te simți bine, să vezi frumusețea creației, a tot ce te înconjoară, dar ceea ce vezi trebuie să aibă ecou în transformarea ta ca om, în remodelarea continuă și infinită a sufletului, în devenirea lui întru frumos. Ce rostContinuă lectura „Dovada”

Libertate

Libertatea e valoarea care oferă cea mai mare constrângere. De când s-a inventat, oamenii sunt mai neliberi și mai constrânși.

Important…

Fiul Risipitor

Știi bine pilda biblică a fiului risipitor. Poți deveni risipitor, atunci când te opui cunoașterii! N-a cunoscut, n-a cunoscut îndeajuns, a ales să facă ce nu cunoștea, a ales risipirea proprie. Risipirile sunt construite din nisipul întunericului, al neștiinței, al autosuficienței, când omul își e suficient sieși. Atunci, începe risipirea proprie. Să auzi,

Ce gust au…?

Ce gust au lacrimile, Doamne… Şi ce simt ochii când se despart de ele… dacă nici Ţie nu-Ţi plac de ce ne laşi pe noi să le mâncăm? Oare cei din cer Ştiu cât de mult Dor lacrimile? Doamne, în cer

Feţe…

Doamne Omul are atâtea feţe, Încât Şi Ţie ţi-e greu Să le tot numeri De ce au atâtea Feţe? Cred, Doamne Pentru că

Sufletul

A curs sufletul Pe pământ l-am transformat în materia unei lacrimi şi am lăsat să cadă peste univers şi sufletul a început să fie din zi în zi mai mic dar univers

Cert e că ceea ce faci însumează, într-un fel, imaginea pe care o ai tu și pe care vrei să o arăți altora despre Dumnezeul tău!

Și nu uita că istoria a făcut multe victime! Oamenii au ucis, din cauza credinței, având libertatea în credință, în numele virtuților, nereflectând la ce cred, excluzând orice tip de rațiune. Proștii nu cred, nu au cum gusta raiul, din moment ce nu cred nici măcar în procesul conștiinței, a unei reflecții personale. Eliminând oriceContinuă lectura „Cert e că ceea ce faci însumează, într-un fel, imaginea pe care o ai tu și pe care vrei să o arăți altora despre Dumnezeul tău! „

Clar…

Îţi mulţumesc Că mi-ai pus În suflet durere Că am înţeles Ce vorbesc lacrimile Când curg din ochi Îţi mulţumesc Că ştiu să împart Bine pâinea

Leii din groapa mea…

Îţi mulţumesc Pentru acei ce mă iubesc Sau care pe ascuns Mă mai urăsc pentru acei ce mă trădează Îţi mulţumesc chiar dacă-n suflet lasă groază şi pentru acei brutali de sinceri ei cred că văd aşa cum sunt nu i-am uitat pe cei ce mă bârfesc

Ai timp…?

Libertatea nu are rolul nelibertății. Ea are rolul de a se avea pe sine și de a se dărui altora, în limita stocului disponibil. Să ai atâta libertate în suflet, încât să nu furi de la aproapele tău! Să ai atâta libertate în suflet, încât să nu o iei de la urmașii tăi… Să naștiContinuă lectura „Ai timp…?”

Lege…!

Îți amintesc o „lege” care spune că cine e gata să moară pentru ceva (idee, om, credință etc.) e lesne să ucidă pentru acel ceva (idee, om, credință etc). Avem un caz istoric care atestă asta. Sfântul Petru, care încă era ucenic, încă trebuia să își definească credința, religia (modul de raportare la divinitate), neînțelegândContinuă lectura „Lege…!”

Gând de seară

Plouă încet Pe umerii grei Ce-și duc liniştiţi Povara. Coboară din cer Stropi de lumină Ce-aprind întunericul Înserării! Aleargă trudiţii Spre casele lor Cu inima plină De gânduri… Aprind lumânarea

Pe drum

Pe drumul dorurilor mele, Pe pietrele ce-mi scânteie amar Să las o picătură dulce peste ele, Iar eu să urc pe drumul visurilor mele. Vreau să vâslesc prin apa tulburată Cu luntrea-n val, să lupt cu el, Purtat de vântul rece-al nopţii Vreau s-ancorez pe al vieţii mal. Să nu mai ştie nimeni că amContinuă lectura „Pe drum”

Dă-mi liniştea

Dă-mi liniştea Frunzelor ce cad, Să ştiu c-am trăit Murind pentru alţii… Şi n-am fost doar o umbră Pe un drum fără rost. Chiar de mă usuc Şi cad la pământ, Şi-ajung călcat în picioare… Să fiu şi-acolo un scut Pentru alţii. Dă-mi liniştea călătorilor Ce merg spre casă

Vise cu aripi de lut…

Mi-am făcut vise Cu aripi de lut Şi zboară prea jos. Regret… dar aşa le-am făcut. Când plouă mărunt, Nici visele nu zboară. Au aripi de lut Şi asta mă doare prea mult! Mi-a fost greu să le-nalţ Peste creste de piatră Sau norii de jar Să treacă al zării hotar. Când ploaia va sta,

Despre religie

Despre religie. Poți să o refuzi și chiar te las să inventezi tu câteva procese, prin care poți înțelege, actualiza și ingera credința. O religie au toți. Absolut toți. Și ateii și ultra religioșii. Religia lor e definită de faptele zilnice expuse în existența efemeră. Religia unora e necredința. Dar și cei care nu cred,Continuă lectura „Despre religie”

De ce religie

Pendulul gândirii poate fi blocat când dispare Credința. Sau orice formă de credință. Rămâne suspendat în vid, în neexistență. Fără acea speranță care decurge dintr-un model de credință, umanul reflectă suspensii mortale ce înglobează viața temeinic înafara ei. Să crezi? De ce să faci asta? Să faci asta pentru a nu muri! EContinuă lectura „De ce religie”

Mă doare…

Nu mă doare că nu credeți în ceva, mă doare că, în vidul existențial ce se naște din lipsa credinței, vă poate amăgi o gândire de tip extremist, de nișă, excentrică și, culmea, să vă împlinească, să vă mântuiască din golul în care sunteți, ucigând pe alții! Deveniți ceva ce nu gândiți, reușiți performanța deContinuă lectura „Mă doare…”

Aşteaptă-mă

te rog nu-nchide poarta cerului mai aşteaptă-mă că ajung chiar dacă vin mai greu tălpile îmi sunt zdrobite Te văd cum vrei s-o închizi Te rog,

8. Om și timp

Când pleci să pleci din timp, de fapt, din timp vei pleca și vei ajunge în afara lui. Cei ce rămân, rămân în timp și încă te vor măsura. Dar înțelept e să pleci din timp, la timp. Să nu ratezi finalul, care, culmea, e măsurat tot de timp. Într-un fel de propriile-ți riduri, deContinuă lectura „8. Om și timp”