Te rog

Leagă-mă De vântul care bate Să bat cu el Cărările neostenit Să ajung La porțile ce-s Veșnic descuiate Și-n prag să mă aștepți Cum se așteaptă Un ostenit De drumuri Să mă dezbrac

Lăsați-mă!

Lăsați-mă Liber să fiu Să urc versantul Conștiinței singur Să murmur Sau să gem Vreau să respir Alt oxigen Din propria-mi Esență Și din târzia-mi devenire

Rugaciune

Din durerea trecerii şi iubirii de a mai fi, se nasc cuvintele către o Natură care ar putea îmbunătăţi procesul aspru al vieţii. Împrumutând, şi eu, gustul de a deveni, am rămas fidel alegerii de a-mi schimba natura înlocuind-o cu natura Divină şi, asta, prin cuvânt. Procesul dureros naşte zbateri şi zbucium, renunţări, căderi, lacrimi,

Dacă…

…asta dacă ai timp. Dacă nu ai timp de interogații, nu ai timp să fii și, implicit, să fii om. Cred că o ideație interogativă așezată în incertitudine de cum și dacă ai ajuns unde crezi că ai ajuns ar putea fi începutul unui răspuns la dacă ești sau nu ești… Nu ai timp, pentru