Un om

Plângea un om pe strada mea Trudit… Avea doar zdrențe lângă trup Și multe cicatrici lăsate El aduna doar frunze-n drum Ce se lipeau De talpa vieții aspră Am zăbovit o clipă lângă el Dar pașii mă grăbiră Era un chip de lut stingher Ce se pierdea încet în el

Ultima urare

E prea târziu Să mă mai strigi E prea târziu Să te întorci Aleargă, Aleargă pentru tine Pe mine Chiar mă poți uita E prea târziu E prea târziu! Atâtea lacrime am adunat În inima-mi zdrobită Încât dacă ai apărea

Vreau

Vreau să ajung L-al meu mormânt Să plâng pe lemnul crucii Să văd cum bulgării uscați Stau gata să m-apuce Vreau să ajung În liniștea grădinii Unde doar crucile vorbesc Și lutul greu tăcut ascultă Povestea grea a unor vieți Vreau să ajung Să-mi plâng durerea

Cresc lumini

Cresc lumini În sufletu-mi stingher Copleșit de pace Mă strivesc ca un mister Adun zilele și norii Risipiți pe drumul lung Și-n petalele luminii Îi strâng bine într-un pumn Inundat de drumul serii

Ultimul vis

m-am trezit în noaptea pustie și am aprins un foc din ramuri de vise… a fost doborât și ultimul vis și cu crengile lui uscate încercam să luminez câte-un ceas în fiecare noapte uneori… chiar până dimineața licărea un foc nestins, mistuind

Ne-mbrățișat

Îmbrățișează-mă, Doamne, Azi n-a făcut-o nimeni Nici ieri Nici luna cea trecută Nu m-a îmbrățișat nimeni Cei care ar fi putut S-o facă Aveau mâinile prea scurte Și inima de ghips Statui reci, dar încă vii