Plouă încet Pe umerii grei Ce-și duc liniştiţi Povara. Coboară din cer Stropi de lumină Ce-aprind întunericul Înserării! Aleargă trudiţii Spre casele lor Cu inima plină De gânduri… Aprind lumânarea
Arhive zilnice:17 martie 2019
Pe drum
Pe drumul dorurilor mele, Pe pietrele ce-mi scânteie amar Să las o picătură dulce peste ele, Iar eu să urc pe drumul visurilor mele. Vreau să vâslesc prin apa tulburată Cu luntrea-n val, să lupt cu el, Purtat de vântul rece-al nopţii Vreau s-ancorez pe al vieţii mal. Să nu mai ştie nimeni că amContinuă lectura „Pe drum”
Dă-mi liniştea
Dă-mi liniştea Frunzelor ce cad, Să ştiu c-am trăit Murind pentru alţii… Şi n-am fost doar o umbră Pe un drum fără rost. Chiar de mă usuc Şi cad la pământ, Şi-ajung călcat în picioare… Să fiu şi-acolo un scut Pentru alţii. Dă-mi liniştea călătorilor Ce merg spre casă
Vise cu aripi de lut…
Mi-am făcut vise Cu aripi de lut Şi zboară prea jos. Regret… dar aşa le-am făcut. Când plouă mărunt, Nici visele nu zboară. Au aripi de lut Şi asta mă doare prea mult! Mi-a fost greu să le-nalţ Peste creste de piatră Sau norii de jar Să treacă al zării hotar. Când ploaia va sta,
Despre religie
Despre religie. Poți să o refuzi și chiar te las să inventezi tu câteva procese, prin care poți înțelege, actualiza și ingera credința. O religie au toți. Absolut toți. Și ateii și ultra religioșii. Religia lor e definită de faptele zilnice expuse în existența efemeră. Religia unora e necredința. Dar și cei care nu cred,Continuă lectura „Despre religie”
De ce religie
Pendulul gândirii poate fi blocat când dispare Credința. Sau orice formă de credință. Rămâne suspendat în vid, în neexistență. Fără acea speranță care decurge dintr-un model de credință, umanul reflectă suspensii mortale ce înglobează viața temeinic înafara ei. Să crezi? De ce să faci asta? Să faci asta pentru a nu muri! EContinuă lectura „De ce religie”
Mă doare…
Nu mă doare că nu credeți în ceva, mă doare că, în vidul existențial ce se naște din lipsa credinței, vă poate amăgi o gândire de tip extremist, de nișă, excentrică și, culmea, să vă împlinească, să vă mântuiască din golul în care sunteți, ucigând pe alții! Deveniți ceva ce nu gândiți, reușiți performanța deContinuă lectura „Mă doare…”