Dovada

E frumos să vizitezi lumea, să înțelegi cât mai mult, să cunoști cât mai mult, să te simți bine, să vezi frumusețea creației, a tot ce te înconjoară, dar ceea ce vezi trebuie să aibă ecou în transformarea ta ca om, în remodelarea continuă și infinită a sufletului, în devenirea lui întru frumos. Ce rost

Libertate

Libertatea e valoarea care oferă cea mai mare constrângere. De când s-a inventat, oamenii sunt mai neliberi și mai constrânși.

Important…

În cele mai grele situații, în cele mai deznădăjduite zile, când furtuna îți smulge ultima speranță, ai nevoie de un sens. Un sens pe care să îl păstrezi, să dai un sens durerii ce te macină, un sens nou suferinței. Obligi suferința să aibă un alt chip, aceeași durere, dar o duci într-o altă direcție.

Fiul Risipitor

Știi bine pilda biblică a fiului risipitor. Poți deveni risipitor, atunci când te opui cunoașterii! N-a cunoscut, n-a cunoscut îndeajuns, a ales să facă ce nu cunoștea, a ales risipirea proprie. Risipirile sunt construite din nisipul întunericului, al neștiinței, al autosuficienței, când omul își e suficient sieși. Atunci, începe risipirea proprie. Să auzi,

Ce gust au…?

Ce gust au lacrimile, Doamne… Şi ce simt ochii când se despart de ele… dacă nici Ţie nu-Ţi plac de ce ne laşi pe noi să le mâncăm? Oare cei din cer Ştiu cât de mult Dor lacrimile? Doamne, în cer

Feţe…

Doamne Omul are atâtea feţe, Încât Şi Ţie ţi-e greu Să le tot numeri De ce au atâtea Feţe? Cred, Doamne Pentru că

Sufletul

A curs sufletul Pe pământ l-am transformat în materia unei lacrimi şi am lăsat să cadă peste univers şi sufletul a început să fie din zi în zi mai mic dar univers

Cert e că ceea ce faci însumează, într-un fel, imaginea pe care o ai tu și pe care vrei să o arăți altora despre Dumnezeul tău!

Și nu uita că istoria a făcut multe victime! Oamenii au ucis, din cauza credinței, având libertatea în credință, în numele virtuților, nereflectând la ce cred, excluzând orice tip de rațiune. Proștii nu cred, nu au cum gusta raiul, din moment ce nu cred nici măcar în procesul conștiinței, a unei reflecții personale. Eliminând orice

Clar…

Îţi mulţumesc Că mi-ai pus În suflet durere Că am înţeles Ce vorbesc lacrimile Când curg din ochi Îţi mulţumesc Că ştiu să împart Bine pâinea

Leii din groapa mea…

Îţi mulţumesc Pentru acei ce mă iubesc Sau care pe ascuns Mă mai urăsc pentru acei ce mă trădează Îţi mulţumesc chiar dacă-n suflet lasă groază şi pentru acei brutali de sinceri ei cred că văd aşa cum sunt nu i-am uitat pe cei ce mă bârfesc

Ai timp…?

Libertatea nu are rolul nelibertății. Ea are rolul de a se avea pe sine și de a se dărui altora, în limita stocului disponibil. Să ai atâta libertate în suflet, încât să nu furi de la aproapele tău! Să ai atâta libertate în suflet, încât să nu o iei de la urmașii tăi… Să naști

Lege…!

Îți amintesc o „lege” care spune că cine e gata să moară pentru ceva (idee, om, credință etc.) e lesne să ucidă pentru acel ceva (idee, om, credință etc). Avem un caz istoric care atestă asta. Sfântul Petru, care încă era ucenic, încă trebuia să își definească credința, religia (modul de raportare la divinitate), neînțelegând

Gând de seară

Plouă încet Pe umerii grei Ce-și duc liniştiţi Povara. Coboară din cer Stropi de lumină Ce-aprind întunericul Înserării! Aleargă trudiţii Spre casele lor Cu inima plină De gânduri… Aprind lumânarea

Pe drum

Pe drumul dorurilor mele, Pe pietrele ce-mi scânteie amar Să las o picătură dulce peste ele, Iar eu să urc pe drumul visurilor mele. Vreau să vâslesc prin apa tulburată Cu luntrea-n val, să lupt cu el, Purtat de vântul rece-al nopţii Vreau s-ancorez pe al vieţii mal. Să nu mai ştie nimeni că am

Dă-mi liniştea

Dă-mi liniştea Frunzelor ce cad, Să ştiu c-am trăit Murind pentru alţii… Şi n-am fost doar o umbră Pe un drum fără rost. Chiar de mă usuc Şi cad la pământ, Şi-ajung călcat în picioare… Să fiu şi-acolo un scut Pentru alţii. Dă-mi liniştea călătorilor Ce merg spre casă

Vise cu aripi de lut…

Mi-am făcut vise Cu aripi de lut Şi zboară prea jos. Regret… dar aşa le-am făcut. Când plouă mărunt, Nici visele nu zboară. Au aripi de lut Şi asta mă doare prea mult! Mi-a fost greu să le-nalţ Peste creste de piatră Sau norii de jar Să treacă al zării hotar. Când ploaia va sta,

Despre religie

Despre religie. Poți să o refuzi și chiar te las să inventezi tu câteva procese, prin care poți înțelege, actualiza și ingera credința. O religie au toți. Absolut toți. Și ateii și ultra religioșii. Religia lor e definită de faptele zilnice expuse în existența efemeră. Religia unora e necredința. Dar și cei care nu cred,

De ce religie

    Pendulul gândirii poate fi blocat când dispare Credința. Sau orice formă de credință. Rămâne suspendat în vid, în neexistență. Fără acea speranță care decurge dintr-un model de credință, umanul reflectă suspensii mortale ce înglobează viața temeinic înafara ei. Să crezi? De ce să faci asta? Să faci asta pentru a nu muri! E

Mă doare…

Nu mă doare că nu credeți în ceva, mă doare că, în vidul existențial ce se naște din lipsa credinței, vă poate amăgi o gândire de tip extremist, de nișă, excentrică și, culmea, să vă împlinească, să vă mântuiască din golul în care sunteți, ucigând pe alții! Deveniți ceva ce nu gândiți, reușiți performanța de

Aşteaptă-mă

te rog nu-nchide poarta cerului mai aşteaptă-mă că ajung chiar dacă vin mai greu tălpile îmi sunt zdrobite Te văd cum vrei s-o închizi Te rog,

8. Om și timp

Când pleci să pleci din timp, de fapt, din timp vei pleca și vei ajunge în afara lui. Cei ce rămân, rămân în timp și încă te vor măsura. Dar înțelept e să pleci din timp, la timp. Să nu ratezi finalul, care, culmea, e măsurat tot de timp. Într-un fel de propriile-ți riduri, de

Pe munte

Dacă stai aşezat Pe căciula Unui munte Cerul E ca o umbrelă Te ridici pe vârfuri să nu faci zgomot că te aud norii

7. Om și timp

Când am venit, am găsit data nașterii scrisă pe ceva. Data morții încă nu o găsesc, de asta cred că se ocupă timpul… roade în propria-mi viață până termină de scris și data morții în propriile-mi oase.

Degete

Am împletit Degetele mele În degetele tale De parcă Ne-am născut aşa Degeaba Au mai încercat Şi alte degete Să-ncapă.

Cum??

Cum ar fi biserica Fără un clopot? Ca omul Care nu ştie Că există un final Ce sunet Scoate limba

Se nasc…

Unii se nasc Şi azi în iesle Nu că ar fi Bibliotecile Închise Dar Le place Natura neîmblânzită

Sport

Cel mai răspândit Sport Al umanităţii E aruncatul Suntem buni! Am rupt Atâtea pietre Din munţi Şi am aruncat Spre alţii Încât s-au înclinat

Dă lumină

Doamne dă lumină ochilor mei să vadă Cerul să pot cu ei străbate norii să pot străbate printre vremi să văd pe ce drum

Dă-mi

dă-mi din frumuseţea Ta Doamne că m-am urâţit între timp mi-am luat modele făcute din lut şi am ajuns să arăt

Om bogat

durerea mea e că există durere dar bucuria e că fără ea aş fi doar un sărac durerea da

Cum?

vuieşte vântul afară încât a stins soarele nu se mai vede deşi ardea bine dar l-a înăbuşit. Doamne

6. Om și timp

Omul se leagă, cumva, de timp, e într-un fel de nedezlegat. Uneori, omul se poate separa de timp și asta doar în două situații: atunci când îl risipește și atunci când își permite să discute egal cu el. Dar, de obicei,