Sunt momente de cumpănă în viața unui om în care timpul are mai mare valoare ca omul.
Dacă timpul curge peste toți în același timp înseamnă că pentru om timpul nu e o destinație, are o destinație înafara lui. Timpul devine astfel un vehicul care îl aruncă pe om, paradoxal înafara lui.
Dacă omul acceptă ca timpul să îi fie destin, va naufragia înafara timpului. Omul se va trezi dincolo, lângă timp, înafara lui, pierzându-și astfel (timpul) destinul.
Timpul nu “rezolvă” nici un destin, exceptând faptul că într-o zi ne va arunca înafara lui!
2 ian. 2018
S.P.
samuel piscuc 