Omul, așa cum îl știm și așa cum nu-l știm se definește uneori în raport cu timpul. Deși nu-l înțelege, simte o angoasă inexplicabilă în trecerea lui. Se întâlnește cu timpul exact atunci când se desparte, neiertător, ireparabil, lăsând în urmă cenușa întâlnirii. Omul își dă seama că trece timpul?
De fapt mai are omul timp pentru a-și da seama?
La sfârșit, va trage pătura luminii peste chipul obosit despărțindu-l pentru totdeauna de timp, sau va fi sfâșiat de modul cum s-a risipit…?
Mai are omul timp?
Mai are timpul oameni?
P.S. 2 ianuarie 2018
samuel piscuc 