Când omul renunță să mai fie om? Sau are posibilitatea de a renunța la ceea ce este? Sau e om sau nu e om? Își dă seama? Cum adică să își dea seama de a fi om? Totuși dacă ai ajuns om, și ai supraviețuit luptei cu timpul, timp de 18-20 ani, încearcă să te gândești dacă ești ceea ce ești. Asta dacă ai timp? Dacă nu ai timp de interogații, nu ai timp să fii și implicit să fii om. Cred că o ideație interogativă așezată în incertitudine de cum și dacă ai ajuns unde crezi că ai ajuns ar putea fi începutul unui răspuns la dacă ești sau nu ești… Nu ai timp pentru că nu știi ce-i timpul. Nu știi cumva că timpul e practic o traiectorie pe care o străbați, traiectorie ce e de fapt propria ta deplasare dinspre tine spre tine însuți. Spunând că nu ai timp, reflectă vidul pe care îl ai în tine însuți, adică o alienare, clasica îndepărtare de tine însuți. Cu cât te îndepărtezi mai mult de tine însuți cu atât nu ai „timp”, ești mai departe, tot mai departe de ceea ce înseamnă a fi om. Acum ai o vârstă la care câteva întrebări ar trebui să alimenteze existența ta zilnică în afară de existența telefonului care e de fapt de cele mai multe ori existența ta însăți. Cred că după o vârstă ai să încremenești în propria certitudine despre ce ești și despre ce crezi că ești, neajungând în fond niciodată acolo, avansând avansate teze seculare despre om și devenire pentru cei ce vin după tine, uitând că de fapt în realitate nu ai făcut niciun progres timp de zeci de ani, dar având suprema calitate primită, zici tu odată cu prima respirație, de a da sfaturi celorlalți, cioplind după propriu-ți chip tot ce înseamnă ființă cugetătoare în jurul tău, dar cu care nu te asemeni. Poate omul să renunțe la a fi om? La a fi ceea ce este sau a deveni ceea ce este deja? Cred că sunt multe modalități prin care un om la vârsta ta poate renunța la a fi om… Certitudinea că e deja…
Pentru ai mei (elevi) din clasele a 12 a
26 sept. 2016
Samuel Piscuc
samuel piscuc 